Pentru un pumn de salam

Am intrat zilele trecute într-un magazin românesc din Madrid. In fața mea cateva persoane. Ajunge tipul din fața mea si pornește următoarea conversație:

-Salut Dane, ce zici că mai faci?
-Rezist. Tu?
-Eu la fel. Dă-mi si mie 200 de grame de salam...
-Pfff... o să te superi pe mine, însă nu mai am.
-Băgămi-aș, nu mai ai salam?
-Nu mai am, l-am terminat pe la prânz ( spuse vânzătorul privind in jos rușinat ), mâine mai primesc.
-Hai că știu că mai ai tu ascuns ceva pe acolo.
-Nu mai am, am vândut tot.
-Sigur?
-Sigur. Daca vrei, am ceva afumatură.
-Nu. Eu vroiam salam. Chiar nu mai ai?
- Nu băi. Hai că ținem lumea sa aștepte. Vrei ceva pana la urmă?
-Nu. Pa.

Se termină conversația, care de fapt a fost mult mai lungă decât ceea ce ați citit. De ce trebuie românul sa transforme o conversație de zece secunde în ceva enervant care durează zece minute? De ce insiști? Crezi că dacă intrebi de cinci ori apare salamul ăla? De parcă dacă sâcâi omul, o să scoată 200 de grame de salam dintre bucile curului.

De ce trebuie să stau in spatele unui idiot, care deși a plecat de mult timp din România, nu a înțeles nimic din civilizația occidentală?